Cadou pentru EA, fetița dintr-un centru de plasament
Gabriela Iftimiciuc A.D.D.I.P.
Se apropie ziua mea de naștere și îmi dau seama că cel mai frumos cadou există deja în viața mea. Familia, prietenii, bucuriile de zi cu zi mă copleșesc și mă fac să simt că sunt binecuvântată. Motiv pentru care anul acesta îmi donez ziua de naștere pentru EA, fetița provenită dintr-un centru de plasament pentru care viața nu a fost ușoară, a experimentat de la o vârstă fragedă ce înseamnă lipsa sprijinului și iubirii din partea unei familii. Nu știe că ziua ei de naștere e specială, dar anul acesta va afla că așa este și mă bucur că pot contribui prin intermediul acestui proiect la oferirea unui cadou de neuitat. Pentru a face asta am nevoie de ajutorul vostru. Cadoul de ziua mea anul acesta este contribuția ta financiară la acest proiect, e foarte simplu. Suma pe care doreai să o investești în cadoul meu o poți dona direct aici.
Vreau ca fetița aceasta să simtă ceea ce am simțit eu în fiecare an. Vreau să simtă că este importantă și contează, vreau să o văd zâmbind. Alături de echipa Addip vreau să fiu parte din acest proiect, vreau să o sărbătoresc pe EA, fetița care nu știe că ziua ei de naștere contează.
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul