Știm cu toții, în mare, ce e un centru de plasament. Unii dintre noi am avut la școală colegi de la “casa de copii”. Fie că am interacționat direct sau indirect cu ei, am simțit bariere, am avut sau încă mai avem prejudecăți, idei preconcepute, care îi împiedică pe ei să se integreze ușor în lumea noastră, a oamenilor crescuți în mijlocul unei familii. Atât în instituțiile în care cresc, cât și din interacțiunea cu noi - cei mai favorizați, ei se aleg cu multe traume și răni care îi blochează, izolează și îi împiedică să trăiască o viață normală ca adulți. Foarte mulți dintre ei nu au încredere în sine și nu au formate abilitățile necesare ca să trăiască independent odată ajunși la vârsta majoratului.

Aveam câțiva ani când lumea a început să se răstoarne cu susul în jos… Eram înconjurat de o mulțime de chipuri, o grămadă de copii în acea cameră parcă prea strâmtă. Unii plângeau, alții țipau, alții dormeau,  iar unii se uitau cu privirea în gol așteptând ca cineva să intre pe acea ușă imaginară. Asta era lumea mea, lumea pe care o văzusem încă de la început… Unii mai înalți veneau din când în când la noi… Noi le spuneam ADULȚII. Uneori vedeam un zâmbet pe chipul lor, alteori preocupare. Dar am văzut și supărare și mânie… Zi după zi aceeași rutină: trezirea, masa, joacă, masa, somn, joacă, masă, timp de somn. Poate astăzi aș spune că sună a zile minunate de concediu…. Dar nu pentru mine și nu pentru ani de zile. Ceva lipsea parcă, ceva striga din ce în ce mai tare în inima mea dar nu știam ce… și nu știam după cine…

Aceasta era lumea mea… singura pe care o cunoscusem până atunci: monotonă, cu zgomot și multă agitație, dar parcă fără culoare și fără sunete plăcute. Îmi amintesc bine ziua când un ADULT pe care nu l-am cunoscut până atunci  s-a apropiat de mine. Plânsesem mult pentru că un alt copil m-a bătut și apoi mi-a luat singura jucărie pe care o aveam. Stăteam undeva pe o bordură și mă uitam la jocul indiferent al celorlalți. Acea persoană s-a apropiat de mine… mă așteptam să-mi spună ce spun adulții de obicei către un copil care a plâns, căruia i-a curs nasul, care s-a șters cu mâneca murdară de praf: ”du-te și te spală, nu vezi cum arăți?...”. Dar ea a făcut ceva ce m-a șocat… A scos un șervețel umed și parfumat și m-a șters cu MÂINILE EI, fără să-mi reproșeze nimic așa cum făceau ADULȚII de obicei. Doar îmi zâmbea și spunea că sunt frumos… Oare ce înseamnă frumos?...

Pentru că suntem conștienți că tinerii din astfel de instituții sunt o valoare și o resursă importantă pentru societate, în fiecare an dezvoltăm diferite activități socio-recreative pentru tinerii cu vârste cuprinse între 13-20 ani, astfel încât ei să își dezvolte abilități sociale necesare pentru a duce o viață normală.

Fondurile strânse cu ajutorul vostru vor concretiza lista de activități propuse în cadrul proiectului Lucruri mici cu impact mare. Într-un mediu prietenos, plin de dragoste și atenție, ei vor avea ocazia să petreacă timpul liber în mod constructiv și să viziteze obiective turistice, să gătească, să fie creativi și să rezolve mistere, precum și să se relaxeze la cinema și la bowling.

Lista de activități propuse:

- Excursie în natură
- Activitate culinară și creativă
- Mistery Room
- Cinema
- Bowling
- Aventura Park
- Excursie la Curmătura
- Vizită la Muzeul Simțurilor București

Vă mulțumim că alegeți să alergați pentru tinerii care vor beneficia de acest proiect!